Heal the world

Am stat destul de mult timp in dubii daca sa scriu asta sau nu … in ultimele zile toata lumea isi da cu parerea, ca deh, asta face romanul cel mai bine. Au aparut articole peste articole, postari peste postari …
Nu am fost acolo. Dar acum cativa ani as fi putut fi. Si peste cativa ani ar putea fi Maia. Daca nu facem ceva cu tara in care traim, daca nu spunem “Ajunge!” fiecare victima din Clubul Colectiv poate fi chiar copilul nostru, care acum invata ce e cu lumea asta.
In liceu ascultam rock si frecventam astfel de locuri cum era Colectiv. Sau poate si mai dubioase. Locuri situate la subsoluri amenajate in graba, cu o singura cale de acces, de obicei pe niste scari. Nu pot sa nu ma intreb ce s-ar fi intamplat in cazul unei tigari aruncate neglijent? Cati nu mai eram azi pe lumea asta sa ne dam cu parerea?
Ce m-a intrigat cel mai mult a fost ca a doua zi dupa tragedie, cand parintii umblau disperati la IML si pe la spitale, au aparut unii care sa spuna “Asa le trebuie ca erau rockeri DIN AIA” . Din aia … expresia care se foloseste de obicei cand nu prea stii despre ce e vorba dar ai auzit tu de la un tovaras ca aia fac si dreg. Am ramas perplex. Nici nu mi-ar fi trecut prin minte sa spun despre niste copii care practic au ars de vii, indiferent de rasa, etnie, nivel de studii, gen muzical preferat ca ASA LE TREBUIE. Si in plus, sa il implic in dementa mea pe Dumnezeu, ca, auzi tu, a fost pedeapsa de sus pentru faptul ca sarbatoreau Halloween-ul. Nu stiu in ce Dumnezeu cred oamenii astia, dar in mod clar Dumnezeul lor difera de al meu.
Nu ma duc sa ling mainile Preamegaferictului Daniel, sa pup moaste, sa ma tarasc in genunchi … dar Dumnezeul meu e unul bun, care ne iubeste pe toti, nu care ucide ca sa make a point.
Dupa care vine Daniel, cu vesnicu-i cearsaf alb si se rasteste la jurnalisti “Nu mai judecăm. Am spus să nu mai judecăm pe nimeni, numai ne rugăm. Dacă vin preoţii, de ce vin preoţii. Dacă nu vin preoţii, de ce nu vin. Asta e atitudinea ostilă faţă de biserică! Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine credinţa ortodoxă! … Sa vină lumea la biserică, nu la club! Acolo au murit, dar noi ne rugam în biserică”
Biblia spune “Iti lipseste un lucru; du-te de vinde tot ce ai, da la saraci, si vei avea o comoara in cer. Apoi vino, ia-ti crucea si urmeaza-Ma.”
In totala opozitie e imaginea Megaliticului

In loc sa fie alaturi de oamenii in suferinta, a preferat sa stea in umbra si sa afirme ca “preotul nu vine neinvitat”. Ar trebui sa fie invitati de propria lor constiinta, aceea de a oferi o alinare celor in nevoie.
Pana la urma … mi-e teama de Romania in care va creste Maia. Mi-e teama ca tara asta este prea adancita in rau incat sa se mai poata face ceva. Si atunci cum sa ii condamnam pe cei ce aleg sa plece?

Pizza, ploaie si Pizzicato sau de ce sa nu comandati niciodata de la ei!

Mi-am propus ca pe blog sa nu scriu articole cu tenta negativa, dar am avut astazi parte de o experienta care mi-a produs o sete nebuna de a face putintica reclama negativa, ca sa nu mai aiba si altii parte de ea (de experienta, nu reclama)

Carevasazica, astazi nu am avut chef de gatit. Ca e urat afara, copilul e marait din cine mai stie ce motiv pe care eu nu il inteleg, afara ploua etc. Asa ca ce ma gandesc , ca n-am mai mancat de mult o pizza. Zis si facut , deschid aplicatia FoodPanda de pe smartfăun (apropo, daca nu o aveti, v-o recomand, aveti o gramada de restaurante care livreaza la domiciliu si nu doar pizza si fast food ci si mancare chinezeasca, meniul zilei, mancare romaneasca etc) si intru la promotii, unde vad ca la Pizzicato au Happy hour, adica la o pizza de 32 cm iti dau si desert si un suc la 25 de lei. Dau comanda, primesc un timp de livrare de 50 de minute si ma pun pe asteptat.

1. Nu am primit nicio confirmare, in genul “Bai boule, merci ca ai comandat si sa stii ca am primit comanda si o sa o primesti in x ore”. Nu! Buuuun
2. Dupa vreo ora suna telefonul.

• Alo! De la pizzicato va sun
• Da, spuneti (in ideea ca poate nu stie sa ajunga, s-a mai intamplat)
• Pai eu sunt in fata scarii, coborati sa luati pizza ca nu pot sa opresc scuterul ca nu mai porneste

Stupoare totala din partea mea. Zic

• Nu prea am cum sa cobor ca nu am cu cine sa las copilul in casa (drept ptr care am ales sa comand, dooooooh). Vine raspunsul:
• Pai si eu ce fac?

Da, stiu, raspunsul potrivit ar fi fost “Baga-ti-o in cur” si inchis telefonul. Dar imi era foame, perspectiva de a mai sta inca minim o ora in timp ce comand in alta parte … not so good. Zic

• Hai ca incerc sa cobor.

Ii pun Maiei un fes pe cap si un pulover pe ea si cobor, in papuci de casa si constat ca, stupoare! Oferta pentru care comandasem eu la ei era de fapt dupa ora 14 (comanda mea era la 13:40) si nu imi adusese nici desert nici bautura. In plus, omul nu avea rest exact (de ce ar fi avut, doar comanda era de 26 de lei) si mi-a zis foarte calm ca se duce sa schimbe (adica eu trebuia sa astept ca fraiera pe scara pana venea el cu restul, cu puradelul in brate, in frig).

Si uite asa am platit 30 de lei pe o pizza care mai era si rece pe deasupra. Nu rece=calduta, rece=bocna.

Va spun sincer ca asa serviciu de livrare prost nu am intalnit in viata mea, si in Bucuresti, un oras care se vrea decat foarte dezvoltat, nu ca la noi la tara acolo in moldova.

Asa ca feriti-va cat puteti de Pizzicato si spuneti si la prieteni!

Cum ne purtam (cu) copiii?

Prima interactiune cu purtarea bebelusilor am avut-o cand Maia nu era nici macar in stadiul de idee dar tin minte ca atat de cool mi s-a parut sa te infasori cu o esarfa si sa “legi” copilul de tine incat am fost tentata sa imi comand si eu asa ceva. Singura problema e ca imi lipsea bebelusul din dotare.
Cam in a treia luna de sarcina mi-am luat primul wrap elastic, parca-l vad, rosu ca focul apoi au urmat multe altele. Am invatat sa recunosc dintr-o privire diferitele sisteme de purtare si sa le identific rapid pe cele care ar putea dauna sanatatii copilului.

Deci, pana la urma, care e faza cu purtatul copilului, de ce majoritatea marsupiilor ce se gasesc in magazine sunt daunatoare si de ce nu cumparam pur si simplu un carut?

Purtatul bebelusului inca de la nastere are foarte multe beneficii, atat pentru mama cat si pentru copil. In primul rand, a purta bebelusul (in brate sau in sistem) vine in continuarea vietii intrauterine si este extrem de important, mai ales in primele trei luni de viata, asa numitul al patrulea trimestru de sarcina. Pe scurt, omul este singurul mamifer care se naste 100% dependent de mama sa. De fapt, specialistii sunt de parere ca bebelusul ar trebui sa mai petreaca inca trei luni in burtica mamei pentru a fi complet dezvoltat. Dar corpul uman nu este capabil sa sustina o sarcina timp de 12 luni, asa ca ne nastem putin … prematur. Acest articol explica foarte frumos la ce se refera acest al patrulea trimestru http://www.becomingmamas.com/life-in-the-fourth-trimester/. Revenind la purtarea bebelusului, imaginati-va ca nou nascutul, care a petrecut 9 luni ascultand bataile inimii mamei lui, fiind leganat in permanenta de miscarile acesteia, simtindu-i mirosul se trezeste deodata intr-o lume prea mare pentru el. Purtatul nou nascutului nu face decat sa recreeze conditiile din uter. Astfel, bebelusul este mai linistit, doarme mai bine, se faciliteaza alaptarea, scade incidenta episoadelor de colici cauzate de suprastimulare etc.
Mai tarziu, cand bebelusul incepe sa descopere lumea din jurul lui, el participa activ la viata familiala si activitatile zilnice ale parintilor, invata din mers cum arata lumea adultilor, se simte integrat in aceasta lume, putand, totodata, sa se refugieze la pieptul mamei cand stimulii externi sunt prea puternici.
Cat despre parinti, principalul motiv la care ma gandesc este comoditatea. Este mult mai simplu sa cobori/urci de la/ la un etaj superior cu un bebelus purtat decat cu un carucior. Ai mainile libere pentru eventualele cumparaturi. Nu ai nevoie de ajutor in a te deplasa cu mijloacele de transport in comun. In timpul iernii nu trebuie sa te ingrijorezi ca bebelusului i-ar putea fi frig pentru ca are loc transferul de caldura intre corpurile voastre. Poti alapta discret si rapid. Majoritatea bebelusilor adorm foarte repede cand sunt purtati. V-am convins?

Problema este ca nu toate marsupiile existente pe piata sunt benefice pentru bebelus, dimpotriva. Pentru ca un sistem de purtare sa fie considerat ergonomic, el trebuie sa indeplineasca cateva conditii:
a. Materialul dintre picioarele copilului trebuie sa fie indeajuns de lat incat sa ii ajunga de la un genunchi la altul.
Astfel, se obtine pozitia anatomica, in forma literei M, cu alte cuvinte, fundul copilului trebuie sa fie mai jos decat genunchii. De altfel, aceasta este si pozitia naturala a picioarelor unui nou nascut si, probabil ati observat ca, atunci cand un copil este luat in brate, acesta isi desface picioarele pentru a “imbratisa” corpul purtatorului.

In marsupiile neergonomice, exista o fasie ingusta de material intre picioarele copilului iar acestea practic atarna, punandu-se presiune atat pe articulatia soldului (ceea ce, in cazul unei displazii de sold, o va accentua, pe cand un marsupiu ergonomic va ajuta la vindecare), cat si pe regiunea pubiana.

Ca sa realizati ce inseamna pentru un copil sa fie purtat intr-un astfel de marsupiu neergonomic, imaginati-va ca cineva v-ar suspenda de lenjeria intima si v-ar plimba asa timp de cateva zeci de minute. Nu e o imagine prea placuta, nu-i asa?

b. Sa asigure spatelui bebelusului forma curbata si sa ofere o sustinere eficienta a gatului si capului acestuia

Coloana bebelusilor se dezvolta in mai multe etape.

La nastere, aceasta are forma literei C, avand o singura curbura. A doua curbura se formeaza in jurul varstei de 4 luni, atunci cand copilul isi sustine capul. A treia curbura se formeaza atunci cand copilul sta bine in fund (6-9 luni )iar cea de-a patra cand acesta incepe sa mearga. Marsupiile ergonomice se muleaza perfect pe spatele copilului, oferindu-i sustinerea potrivita in functie de varsta si dezvoltare.

c. Sa fie comod pentru purtator (prin pozitionarea centrului de greutate cat mai aproape de acesta, bretelele groase, distribuirea greutatii pe umeri si talie in mod uniform etc)

d. Sa permita purtarea copilului cu fata spre purtator, pe sold sau in spate NICIODATA cu fata spre exterior

NICIUN SISTEM ERGONOMIC NU AR TREBUI SA PERMITA SAU SA INCURAJEZE PURTAREA COPILULUI CU FATA SPRE EXTERIOR.

Iata si de ce: Dupa cum am explicat mai sus, bebelusii au coloana curbata, asezarea acestora cu spatele la purtator nu face decat sa curbeze coloana intr-un mod nenatural. In plus, picioarele au o pozitie incorecta, nu cea cu genunchii mai sus decat fundul. Centrul de greutate este mult deplasat in fata, astfel incat purtarea devine incomoda. Duce la suprasolicitarea copilului, care nu se poate refugia la pieptul parintelui atunci cand simte nevoia, ducand la un copil irascibil si tensionat. In locul purtarii cu fata spre exterior, copilul se poate pozitiona in spate sau pe sold.

Pe piata exista mai multe modele de sisteme de purtare ergonomice, deci aveti de unde sa alegeti:

Wrap (elastic sau tesut)

Wrapul este o fasie de material lata de 50-80 cm si lungime intre 2.7 si 5.2 m. In functie de tipul de material folosit, exista doua categorii de wrap-uri: elastice si tesute.

Wrapurile elastice sunt confectionate din tricot interlock si sunt elastice pe latime sau atat pe latime cat si pe lungime. Aceste wrap-uri sunt preferate de proaspetele mamici datorita faptului ca legaturile se realizeaza foarte usor si se muleaza perfect pe spatele copilului. Dezavantajul wrapului elastic este ca rezista pana la greutati de 7-9 kg, dupa aceasta greutate a copilului devine incomod.

O alternativa la wrapul elastic, potrivit in special pentru nou-nascuti si bebelusi prematuri sau cu o greutate mica la nastere o reprezinta hainele pentru ingrijirea piele pe piele. Acestea sunt, de fapt, niste tricouri in care se introduce bebelusul pentru a beneficia de acel celebru contact piele pe piele, despre care gasiti mai multe informatii aici . Aceste haine pentru ingrijirea piele pe piele le puteti gasi la PufuShop

Wrapul tesut este confectionat din bumbac 100% cu structura dublu diagonala. Acest tip de wrap este usor elastic pe diagonala dar neelastic in lungime si latime. Desi mai greu de “imblanzit”, wrapul tesut este mult mai durabil, rezista pana la greutati de 20 kg sau mai mult si este foarte comod, permitand o gama larga de moduri de legare.

Ambele tipuri de wrap pot fi folosite de la nastere 

Sling (fix sau cu inele)

Slingul cu inele reprezinta o fasie de material lata de 50-80 cm si lunga de aproximativ 2 metri, prevazuta la un capat cu doua inele, cu rol de reglaj, de unde si denumirea de sling reglabil. In general, este confectionat din acelasi material ca wrapul tesut, insa exista si slinguri din satin, matase etc. Slingul cu inele poate fi folosit de la nastere.

Sling cu inele Poarta-ma

Slingul fix (sau pouch) reprezinta o fasie de material tubulara si, spre deosebire de slingul cu inele, nu este reglabil ci se comercializeaza in diferite marimi, in functie de dimensiunea purtatorului. Avantajul acestui tip de sling este ca se monteaza extrem de repede si poate fi transportat cu usurinta in poseta sau in geanta de scutece, fiind foarte compact. Spre deosebire de slingul cu inele, slingul fix se recomanda a fi folosit dupa varsta de 4 luni.

Sling fix Poarta-ma (acadea)

Mei-tai (cu varianta wrap-tai)

Un sistem de purtare de origine asiatica, Mei-tai-ul este compus dintr-un corp dreptunghiular, o centura in talie si doua centuri pentru umeri. Centurile de pe umeri se incruciseaza pe spatele purtatorului, se aduc in fata si se pot lega in mai multe moduri sub fundul copilului. Pentru un plus de confort centurile sunt buretate. Poate fi utilizat dupa varsta de 4 luni

Mei tai Lenny Lamb

Asemanator cu un mei-tai este Marsupi Plus. Acest sistem de purtare are aceeasi forma ca un mei-tai (un corp dreptunghiular, o centura in talie si doua centuri pentru umeri), cu deosebirea ca, in timp ce la mei-tai, centurile din talie si umeri se leaga, acest sistem are un mod de prindere cu velcro (arici). Dezavantajul acestui sistem este ca puntea (partea dintre picioarele copilului) ramane mica destul de repede si dupa o perioada nu mai asigura o pozitie corecta. Ca si mei-tai-ul poate fi folosit dupa varsta de 4 luni.

O varianta de mei tai o reprezinta softaiul. Diferenta este aceea ca acest sistem are un mod de prindere a centurii cu catarama sau velcro, spre deosebire de mei-tai care se innoada in talie.

Softai Bumbo Design

Softai Tu si bebe

O varianta de mei-tai, care poate fi folosit de la o luna de viata este wrap-tai-ul. Fiind confectionat din aceeasi tesatura dublu-diagonala ca un wrap tesut, acesta ofera sustinerea necesara coloanei. Pentru un plus de confort, wrap-tai-ul are bretelele mai late decat un mei-tai, imbracand practic spatele purtatorului

Wrap tai Crisalida

Wrap tai mare Sinope (Poarta-ma)

SSC sau Soft Structured Carrier reprezinta un sistem de purtare constand intr-un corp dreptunghiular, o centura in talie si doua bretele buretate pentru umeri. Modul de prindere se realizeaza prin catarame, la fel si ajustarea dimensiunilor pentru diferitii purtatori. Bretelele de pe umeri pot fi purtate paralel, ca la un rucsac, sau incrucisate, la unele modele.
Cele mai populare marci de SSC-uri de la noi din tara sunt: Manduca, Luna, Boba, Emeibaby, Bumbo, Ergo, Tula, Isara, Tu si bebe, Lenny Lamb, Mamira  etc dar exista mai multe modele care nu se comercializeaza pe teritoriul Romaniei, la fel de iubite. SSC-urile pot fi utilizate incepand cu varsta de 6 luni

Un model de SSC, Luna (Poarta-ma)

SSC toddler Radira (Tu si bebe)

SSC Luna Mare (Poarta-ma)

SSC Manduca

Nota: Desi unii producatori declara ca unele dintre sistemele de mai sus pot fi folosite  de la nastere (de exemplu Marsupi Plus, dar si anumite SSC-uri care vin cu insert de nou-nascuti), personal am ales sa nu risc sa folosesc un sistem neadaptat varstei copilului meu, fie el si ergonomic.

Acestea reprezinta, pe scurt, ce am invatat in 20 de luni de babywearing. In acest domeniu invatam, in schimb continuu, ne adaptam si crestem o data cu copiii nostri.Tineti-va puiul la pieptul vostru acum, cat e mic, pentru ca timpul trece mult prea repede!

Si pe final … transmitem “microbul” babywearing-ului si mai departe, nu?

10 luni cu Maia

 

Maine Maia implineste 10 luni. Nu stiu cand a trecut timpul si parca uneori mi-e dor de bucatica aia mica si roz care se cuibarea la pieptu-mi.

Povestea nasterii Maiei am scris-o inca din maternitate. Recitind-o, mi-am dat seama ca a fost scrisa foarte matematic, ca atunci cand povestesti ce-ai facut peste zi, desi gandul iti e in alta parte. Asa ca m-am hotarat sa ii adaug cateva detalii pe care atunci le-am omis

Povestea noastra incepe efectiv pe 15 mai 2013, cu 3 zile inainte de nunta, dar dorinta de a avea un bebe ma lovise cu mult timp inainte. In prima luna, ca orice cuplu entuziast, am facut totul ca la carte, cu teste de ovulatie, monitorizarea temperaturii, grafice etc. Cum se intampla de obicei, socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, asa ca acea prima luna nu s-a soldat cu niciun test pozitiv. In a doua luna am lasat-o mai moale cu planificarea, din cauza faptului ca ni se apropia nunta, eram atat de ocupati cu pregatirile si organizarea evenimentului, incat bebe trecuse cumva pe planul al doilea pentru moment. De o singura incercare a fost nevoie ca samburelul sa apara in viata noastra. Si vazand-o pe Maia astazi, imi este foarte clar ca a venit cand a vrut EA, nu cand am planificat noi.

In acea perioada umblam cu teste de sarcina in poseta din obisnuinta si, avand in vedere ca aveam cateva zile de intaziere, fara prea mari sperante am facut un test, nici macar ceva marca recunoscuta si pe la amiaza. Asta se intampla pe 15 mai, cum am mai spus. Cand am vazut a doua liniuta, de un roz pal, am zis ca nu vad bine, a trebuit sa-l pun in paralel cu un test negativ ca sa vad daca nu cumva mi se pare. Nu mi se parea, si asta au confirmat si testele facute a doua zi ca la carte. Efectiv nu mi-a venit sa cred, ma pregatisem psihic pentru luni si luni de incercari. Ne-am hotarat atunci sa nu spunem nimenui, destul erau viitorii socri surescitati cu nunta, nu era cazul sa ii socam si cu asa ceva, mai ales ca nimeni nu stia ca noi incercam sa avem  un bebe.
La nunta bebe a fost foarte cumintel si a lasat-o pe mami sa se bucure, ba chiar asa energie nu mai avusesem de mult. Chiar ma intrebam unde sunt simptomele alea de femeie gravida de care tot auzisem atatea povesti de groaza.  Dupa nunta am plecat in luna de miere si atunci am inceput sa simt cu adevarat ca sunt insarcinata: niste greturi de toata frumusetea si o stare de somnolenta continua: ce n-am eu stare si somn in general, atata as fi dormit atunci 24/24. Dupa ce ne-am intors acasa, la fel, nu puteam sa mananc, orice miros imi facea rau si as fi dormit tot timpul. De altfel seara ma culcam inainte de ora 10 si tot ma simteam obosita. Am descoperit in perioada aia cum e sa ti se faca greata cand vezi o haina, o poseta sau un odorizant auto.
Primul trimestru a trecut greu tare, numaram zilele pana la fiecare echografie cand urma sa il vad pe bebe, mereu aveam impresia ca e ceva in neregula, daca imi era rau ma plangeam ca imi e rau, daca nu imi era ma intrebam de ce nu imi mai e. Mai primeam si incurajari de genul “Cand o sa miste pe la 4.5 luni trec si greturile” si eu nu mai vedeam lumina de la capatul tunelului

Apoi a venit al doilea trimestru, starea de rau s-a mai diminuat, reuseam sa mai gatesc, sa mananc, sa fac ceva prin casa. Un moment foarte important a fost cand l-am simtit pe bebe miscand pentru prima oara. La inceput nu mi-am dat seama ca e bebe, simteam ca niste gaze in burta, pe linia chilotului, doar cand stateam pe scaun. Daca ma intindeam in pat dispareau. Certitudinea am avut-o cand, apasand usor cu mana, am simtit o usoara impingere. Tin minte ca imi placea tare mult sa stau pe partea dreapta pentru ca atunci o simteam cel mai bine in lateral.  Bineinteles, de stress nu scapasem, numaram miscarile si obsedam daca nu simteam destule intr-un interval de timp. La morfologia de trimestrul doi am aflat si ca am o fetita in burta, ceea ce m-a bucurat enorm, avand in vedere ca eu mi-am dorit dintotdeauna fetita. Asa a trecut si al doilea trimestru si am fost nevoiti sa ne gandim concret UNDE voi naste.

Auzind povesti horror de prin maternitate despre abuzurile ce se petrec acolo, mi-am dat seama ca asa ceva nu e de mine, mai ales ca eu aveam niste cerinte, minime zic eu (sa imi fie pus copilul pe piept imediat dupa nastere, sa ii fie taiat cordonul ombilical dupa ce acesta nu mai pulseaza, sa nu fie vaccinata etc) dar care intr-un spital de stat sunau usor a SF.

Asa ca am cautat alternative. Cea mai buna pe care am gasit-o a fost Clinica Medlife Eva din Brasov, atat ca si costuri dar si datorita programului Nastere cu blandete,la momentul respectiv unic in tara. Eram constienti ca va fi un efort financiar considerabil dar am ajuns la concluzia ca bebe merita orice ptr a fi in siguranta, pe de alta parte imi doream si eu o nastere netraumatizanta. Problemele erau insa mai numeroase decat costurile: unde vom sta, cat de devreme va trebui sa mergem la Brasov, ce fac daca  se declanseaza nasterea mai devreme etc.
Planetele parca s-au aliniat si, ca un facut, am aflat de o ruda care ne putea gazdui in Brasov. Fiind perioada sarbatorilor, cazarea ne-ar fi costat in caz contrar dublu decat nasterea. Initial decisesem sa plecam dupa Revelion, pe 3 ianuarie, dar mi-a fost teama sa risc asa ca ne-am luat o marja de siguranta.
Am plecat din Galati spre Brasov pe 22 decembrie, la 36 de saptamani si 2 zile. Rudelor la care am stat, niste oameni de nota 10,  nici nu cred ca le voi putea multumi vreodata indeajuns pentru ajutorul pe care ni l-au oferit atunci.
Desi am avut o sarcina model, fara probleme de niciun fel, prima vizita la doctor dupa ajungerea la Brasov a dezvaluit ca bebe era cu o saptamana in urma la masuratori, apoi dupa inca 2 saptamani  tensiunea mea o luase razna, rezultatul fiind tratament si TNS o data la 2 zile. Eu asteptam sa mi se declanseze nasterea zi dupa zi, mai ales ca ma miscam foarte greu si imi era din ce in ce mai dificil in orice as fi facut. Punctul culminant a fost pe 13 ianuarie, la 39 de saptamani si 3 zile, cand echografia a aratat ca bebe nu o duce foarte bine, greutatea ramasese aceeasi in schimb lichid amniotic nu mai aveam cam deloc.  Medicul mi-a spus atunci ca parerea lui e ca bebe ar trebui scos cat mai curand prin operatie cezariana. Motivul cezarienei a fost ca un travaliu ar fi fost mult prea stresant ptr copil si riscam sa intre in suferinta fetala.

Cand am auzit asa ceva a cazut cerul pe mine, unde eu visam la o nastere cu blandete, nemedicalizata, ajunsesem aproape peste noapte la cezariana la rece, worst case scenario, cum se spune.
Asadar, pe 14 ianuarie m-am prezentat cu sotul la clinica cu bagajul dupa mine sperand totusi la o nastere naturala fie ea si provocata. Asta nu s-a intamplat, un al doilea doctor a confirmat ce stiam de cu o seara inainte si anume ca bebe era mic, lichid amniotic putin si deja exista risc de suferinta fetala.  Acestea fiind date, medicul ma intreaba ce vrem sa facem, daca sa o scoatem in ziua respectiva sau nu. Cand mi-a zis ca a rezervat sala de operatii ptr ora 11, in conditiile in care era 10, mi s-au inmuiat picioarele, nu mai stiam cum ma cheama cu buletinul in mana.  Aveam 1000 de ganduri si atat de speriata si mai putin stapana pe propriul corp nu m-am simtit niciodata. Ca o paranteza, eu am tolerat intotdeauna bine durerea, dar sa fie durerea MEA, nu provocata de altii.
Mi-au facut internarea, un TNS si ne-au mutat pe mine si pe sot la etaj la salon. Ne-au imbracat pe mine cu camasa de noapte si halat si pe sot in uniforma de doctor. I-am tot zis ca si-a gresit vocatia, era tare frumusel.
Mie mi-au montat branula in mana, m-a durut groaznic, si apoi m-au luat la sala de operatii. Sotul a ramas in salon. Pe drum ii ziceam asistentei ca mi-e frica de numai pot si ea cica “si mie mi-e frica, sa nu ma lasati”  M-a bufnit rasul cand am auzit-o si m-am mai destins putin dar tot tremuram toata.
In sala de operatii m-a luat in primire anestezista, mi-a montat electrozii ptr monitorizare si un manson care se tot umfla periodic ptr tensiune. Mi-a explicat cum e cu anestezia, o auzeam ca prin vis, m-a culcat pe partea stanga si m-a pus cu genunchii la piept si barbia tot in piept, asistenta care ma adusese imi tinea burta impinsa in spate. Nu stiu cand mi-a facut xilina, am simtit acul de la anestezie dar sincer branula m-a durut mai tare, acul ala l-am simtit ca o presiune. Tineam ochii inchisi si asteptam sa se termine totul. Apoi m-au intors pe spate.  In cateva secunde am simtit o caldura in picioare si senzatia aia pe care o ai cand iti amorteste un picior si il simti dar nu prea. Incercam sa imi misc picioarele si nu reuseam. Mi-au pus apoi cateterul in vezica, n-m simtit nimic decat ca ma gadila.
A venit si medicul meu, Dr. Giurgiu, cu un alt medic pe care nu il cunosteam, pe care am aflat ulterior ca il cheama Dr. Pintea. Amandoi fac parte din programul Nastere cu blandete la Eva si m-au facut sa ma simt foarte in siguranta desi la Dr. Giurgiu fusesem prima oara la consult cand am ajuns in Brasov. Acum o data ce amortisem mai aveam o singura grija, daca o sa simt cevaa. Am simtit cand m-au uns cu betadina si ma tot intrebam de ce ma ung si pe picioare daca pe mine ma taie pe burta.
Nu stiu cand a inceput operatia, nu m-a durut absolut deloc, auzisem povesti cum ca se intampla sa nu prinda anestezia si ma gandeam ce ma fac daca patesc asa ceva??? Nu au fost probleme, am simtit cum umbla pe acolo, cum trage de … ceva dar durere efectiva nu. Anestezista a stat in permanenta langa mine, la un moment dat am simtit ca mi se face greata si mi-a facut ceva in branula de mi-a trecut, ma intreba periodic daca totul e ok. Atmosfera era foarte vesela in sala si probabil daca nu as fi fost aproape lesinata de frica  as fi savurat-o mai mult.  Dupa vreo 15 minute am simtit o tragere puternica, o presiune in burta si apoi am auzit vocea medicului zicand “Ia uitati”si am vazut-o pe bebelina deasupra cearsafului pe care ti-l pune in fata sa nu vezi ce se intampla de la sani in jos. Nu zicea nimic, era mov toata, doar dadea din manute.  In momentul ala am avut un sentiment ciudat, ma gandeam ce legatura am eu cu puiul ala de om si totodata ma gandeam ca nu e CHIAR asa mica. Dupa care a inceput sa planga in timp ce o curatau.  Atunci a intrat si sotul si a trecut chiar pe langa masa de operatie, ma tot gandeam sa nu lesine pe acolo dar nu, a fost foarte curajos,  dup-aia mi-a zis ca a fost la usa si s-a uitat de la inceput    eu cred ca lesinam de 100 de ori sa fi fost in locul lui.
A facut poze fetei si dr. neonatolog ne-a zis ca e foarte ok si ca are scor apgar 10. Mi-au adus-o apoi pe piept, era atat de calda si umeda dar eu continuam sa nu am niciun sentiment, nimic. Deja ma simteam prost fata de oamenii aia, dr. neonatolog imi zicea “Ia uitati-o” si sotul ma intreba “Cum e?” dar eu parca eram din alt film, parca nu era vorba despre copilul meu. Mi-au pus-o la san dar a supt abia in salon, 30 de minute mai tarziu. Mi s-a parut ca a durat o vesnicie pana m-a cusut, sotul facea ture prin sala, mai vorbea la telefon, ma mai filma pe mine, era in verva
Apoi m-au mutat de pe masa de operatii pe patul din salon si m-au dus cu tot cu pat in salon. Aici mi-au pus o seringa automata care injecta mici doze de calmant (aveam inca un cateter in coloana) si dupa 30 de minute mi-au adus-o pe bebe, m-au ajutat sa o pun la san si am alaptat-o pentru prima data.

In noaptea aceea au tinut-o la nou-nascuti, probabil ca as fi primit-o cu mine in salon daca insistam dar anestezia mi-a trecut abia a doua zi dimineata si nu puteam sa ma ocup de ea. A doua zi m-am confruntat si cu ceea ce se numeste baby blues, de care nu imi spusese nimeni si nici nu imi aminteam sa fi citit undeva.

Pe scurt, dupa nastere, are loc o explozie de hormoni in corpul proaspetei mame, care duc la o stare de tristete, schimbari bruste de la o stare la alta, depresie etc.  La mine s-a manifestat printr-un puternic sentiment de vinovatie, auzisem atatea povesti despre nastere, mame care declarau ca si-au iubit copilul din prima clipa iar eu incercam sa simt ceva, orice, si nu reuseam. Nu simteam nicio iubire fata de bebe, imi era total indiferent daca e sau nu cu mine in salon, ma fortam sa simt ceva si degeaba. Apoi aparea vinovatia, mila pentru ea, remuscarea si o luam de la capat de zeci de ori pe zi.
Ulterior am aflat ca aceste sentimente sunt si mai puternice in cazul cezarienei la rece, intrucat corpul gravid se vede deodata fara copil, ceea ce el interpreteaza cum ca copilul a murit si jeleste aceasta pierdere. Incet incet, daca bebe este in contact in permanenta cu mama lui, se declanseaza secretia de oxitocina si aceste sentimente dispar.

Am stat internata 3 nopti, din care doar o noapte am avut-o pe bebelina langa mine. Am invatat foarte multe, cum sa alaptez corect, cum sa imi dau seama daca bebe suge eficient, cum sa ii fac baie etc. In a patra zi am plecat acasa, 300 km cu un bebe de 4 zile.

A fost greu, nu incape indoiala, dar pe masura ce trece timpul, greul se estompeaza si raman momentele frumoase. Si acum, dupa 10 luni, parca o avem langa noi dintotdeuna.

Mame si mame…

Este bine stiut ca anumite subiecte de discutie, fie ele abordate in lumea reala sau cea virtuala, sunt tabu. Stiti expresia “A vorbi de funie in casa spanzuratului”? Ei bine, asa e si cu subiectele astea. Oricand ai aborda un subiect de genul  alaptare vs. lapte praf, sistem de purtare vs carucior, diversificare vs blw, CIO vs AP etc se gasesc cateva persone care sa iti adreseze intrebarea “Ce vrei sa spui, ca esti o mama mai buna decat mine pentru ca…?”

Acelor persoane, si nu numai, vreau sa le raspund astazi.

• NU, nu sunt o mama mai buna pentru ca imi alaptez copilul

dar

• DA, sunt o mama mai buna pentru ca constientizez beneficiile alaptatului pentru copil, pentru dezvoltarea lui atat pe termen lung cat si pe termen scurt, pentru ca vad alaptatul ca fiind ceva natural, pentru ca stiu ca laptele matern este alimentul ideal pentru bebelus etc. Chiar daca imi hranesc copilul cu lapte praf dar totusi constientizez aceste lucruri, DA, sunt o mama mai buna decat tine, care sustii “Ei, am lapte, si ce daca? Oricum laptele praf e mai bun pentru ca e imbunatatit cu vitamine”

• NU, nu sunt o mama mai buna pentru ca imi port copilul in brate sau in sistemul de purtare

dar

• DA, sunt o mama mai buna decat tine care il ignori intr-un carucior in timp ce barfesti la telefon sau spargi seminte

• NU, nu sunt o mama mai buna pentru ca imi diversific copilul cu pseudocereale si alimente neprocesate si incerc sa ii ofer tot ce e mai natural

dar

• DA, sunt o mama mai buna decat tine, care folosesti ca argument in orice discutie “Lasa ca si noi am crescut cu mar cu biscuite si tocanita la 4 luni si uite ce mari ne-am facut”sau “Nu mai asculta atata de doctori, ce stiu ei?”. Draga mea, cand ti se imbolnaveste copilul, te duci cu el la medic sau cumva la vraci?

• NU, nu sunt o mama mai buna pentru ca dorm cu copilul in acelasi pat

dar

• DA, sunt o mama mai buna decat tine, care il lasi sa urle cu orele in alta camera ca sa se invete sa doarma singur.

In plus…

DA, sunt o mama mai buna ca tine, care iti umilesti copilul la orice pas, il educi lovindu-l in public, ii vorbesti urat, il injuri chiar, fumezi deasupra carutului lui, il inveti ca e OK sa loveasca la randul lui, sa arunce cu pietre in animale, sa bruscheze copiii mai mici.

DA, sunt o mama mai buna ca tine care nu ii arati copilului niciun strop de afectiune pentru ca “Copiii se saruta doar atunci cand dorm”

DA, sunt o mama mai buna ca tine care iti tratezi copilul ca pe o insecta, ca pe un animal fara vointa proprie, care nu are voie sa fie suparat, trist, frustrat, furios sau, Doamne fereste, sa indrazneasca sa deschida gura.

Si nu in ultimul rand…

DA, sunt o mama buna pentru ca incerc in permenenta sa ma autodepasesc, pentru ca am curajul sa recunosc atunci cand gresesc si sa ii spun copilului meu de 10 luni “Te rog iarta-ma!”

Any questions?

Cum ne imbracam copiii?

• Vai ce baietel frumos! Cum il cheama?
• E fetita, Maia!
• Vaaaai da asa fara caciulita o tineti?

apoi (catre Maia) Ia sa vad, ti-au inghetat piciorusele?

Scenele astea au loc de cateva ori pe saptamana, sau, cel putin, aveau loc cand temperatura era perfecta afara, prea cald pentru geaca, putin racoare pentru tricou. Si totusi, o purtam pe Maia in tricou, spre indignarea babelor din cartier, care isi avertizau zgomotos nepotii “Nu mai alerga, ca transpiri?” (Si daca transpira ce? ma tot indemna un dracusor din ureche sa nu imi tin gura) sau “Nu mai alerga ca tragi aer” (alergare anaeroba eu n-am vazut pana acum, pe vremea mea trebuia musai sa respiri cand alergai, altfel se intampla sa cam lesini).

Fac o paranteza. Ce e cu tupeul asta (ca sa nu ii spun nesimtire) a romanilor de a-si permite sa acosteze pe strada o persoana total straina si sa ii critice modul in care si-a imbracat copilul? In nicio tara civilizata nu am intalnit asa ceva, ma si imaginez in Germania de exemplu oprind un neamt pe strada si spunandu-i “Bitte, nu-mi place palaria matale, ia schimb-o! Si vezi ce faci si cu pantalonii aia daca tot esti acolo!”.   What???

Dar la noi nuuu, la noi cand esti cu un copil in brate e ca si cum ai purta o insigna mare cu “Va rog, am disperata nevoie de sfaturile dumneavoastra, fara de care as fi pierduta. Nu luati in considerare expresia de pe fata mea cand imi trageti copilul de picioare sau ii trageti caciulita pe urechi, fiti siguri ca va sunt foarte recunoscatoare”. De fapt e prea mult text pentru o insigna, mai bine un tricou imprimat.

Suntem un popor speriat de moarte cand vine vorba de curent (care apropo, e romanesc 100%, si nu ma refer la cel electric), vant, ploaie, balti in care te uzi la picioare, rosul in gat tratat musai cu sfantul antibiotic, joaca in zapada, transpiratul aducator de pneumonii desi afara sunt 40 de grade si asa mai departe. Ma mir cum de am supravietuit atatea mii de ani, cand sunt pericole la tot pasul in tarisoara asta.

Deja m-am impacat cu ideea ca suntem ciudatele parcului, eu sunt nebuna care tine copilul in capul gol si il poarta in cearsaful ala, il lasa sa umble de-a busilea pe ciment, sa adune frunze, crengute, sa guste un fir de iarba, ii ofera sanul cand ii e sete , drept pentru care Maia nu stie sa bea din biberon, nu ii da mar cu biscuite, pufuleti, grisine, chips, sare, zahar, margarina, cremwursti, careia o sa i se urce copilul in cap de prea mult purtat in brate etc. Noi sa fim sanatoase!

Mituri în creșterea și educarea copiilor

Ca viitor părinte, și, mai ales, ca viitoare mamă (nu știu de ce dar tații sunt scoși din ecuație, probabil o reminescență a vremurilor de demult când tata venea acasă de la muncă seara târziu și era un fel de bau-bau, de unde și fraza “Lasa că vezi tu când vine tac-tu acasa”) ești bombardat din toate părțile de informații. Site-urile de profil se întrec în sfaturi privind sarcina, primele luni de viață, acomodarea la gradi și așa mai departe până la copilul ajuns la liceu. Pe de altă parte, vestea unei sarcini, în loc să fie prilej de a felicita viitoarea mămică, declanșează, de obicei din partea rudelor mai în vârstă dar și, culmea, a prietenelor fără copii, o reacție constând în istorisirea propriei experiențe, sau dacă aceasta nu există, a experienței unei cunoștințe,  urmată de o serie de “asa nu” și finalizată cu un apocaliptic  “O să vezi tu”.

Există foarte multe articole pe tema acestor mituri, așa că voi vorbi strict din punctul meu de vedere și despre ceea ce m-am confruntat eu în cele nouă luni de sarcină și după.

 

1. “Esti gravidă, trebuie să mănânci pentru doi”

Întradevăr, alimentația femeii gravide trebuie să fie ușor hipercalorica, însă sintagma ”pentru doi” e de-a dreptul penibilă și nu vă va face decât să ieșiți din sarcină cu multe kilograme în plus, care vă vor limita mișcările și vor face acomodarea cu noul membru al familiei și mai grea. Așadar, consumați multe fructe, legume, proteine de calitate, uleiuri sănătoase, punând accentul mai degrabă pe calitate decât pe cantitate.

 

2. “Esti slabă/minionă, sigur nu vei reuși să naști natural”

Acestea sunt mituri, de obicei inventate de medicii ginecologi, pentru a speria pacientele și a le convinge să accepte operația cezariană. Așadar, șoldurile înguste, înălțimea, eventualele probleme de vedere NU reprezintă cauze de a recurge la cezariană.

 

3. “Nasterea e dureroasă, ai să vezi ce-ai să te chinui”

Procesul nașterii este unul cât se poate de natural dacă este lăsat să decurgă fără a se interveni prea mult. Imaginea oferită în filme cu o femeie care intră în panică la prima contracție și începe să caute disperată un taxi și care mai apoi urlă din toți rărunchii în timp de o armată de persoane îi spun celebrul “Push push” influențează foarte mult percepția asupra la ce ar trebui să reprezinte și cum ar trebui să decurgă o naștere. În timpul travaliului se secretă un hormon numit oxitocină, hormonul dragostei, un fel de anestezic natural care ajută femeia, viitoarea mamă, să se conecteze cu bebelușul din pântec și să gestioneze mai cu ușurință travaliul. În momentul în care se intervine asupra acestui proces, secreția de oxitocină este inhibata și înlocuită de adrenalină, hormonul fricii, hormon ce, la strămoșii noștri, era foarte folositor, punând pauză nașterii până când pericolul era îndepărtat (vorbim aici de un pericol real, gen un T-rex la ușa peșterii, da?). Ei bine, reflexul ăsta a rămas și în zilele noastre, așa că atunci când femeia  se simte cumva “amenintata” travaliul ei tinde să încetinească sau chiar să se oprească de tot. Toate manevrele invazive ulterioare acestei secreții de adrenalină nu fac decât să înrăutățească lucrurile și să sporească durerea femeii în travaliu. Aceste este motivul pentru care majoritatea femeilor privesc nașterea ca pe o experiență dureroasă, traumatizantă chiar. Mai multe pe acest subiect puteți găsi în cartea HypnoBirthing – Metoda Mongan pentru o naștere naturală mai ușoară, cu blândețe și calm http://www.bbmic.ro/index.php?route=product/product&path=20_60&product_id=662

4.  Mituri despre alăptare

Aceste mituri sunt atât de numeroase încât nici nu mă mai apuc și nici nu cred că aș reuși să le enumăr pe toate. Curios e faptul că toată lumea are ceva de spus pe acest subiect. Există chiar și o vorba “Romanul e specialist la fotbal, politică și alaptare”

Cele mai întâlnite mituri sunt: bebe plânge la sân deci nu se sătura/laptele nu e bun, bebe nu ia în greutate (după standardele medicilor de obicei) deci nu ai laptele destul de gras, trebuie să îi faci program de supt ptr că laptele proaspăt se amestecă cu cel digerat și îi provoacă colici, dacă la muls nu iese mult lapte înseamnă că nici bebe nu primește destul, ai sânii mici/mameloane neformate, deci nu vei putea alăpta, nu ai voie fructe proaspete/legume proaspete cât timp alăptezi etc etc etc. Vă sună cunoscut? Un articol foarte bun care răspunde multor întrebări este acesta http://alapteaza.wordpress.com/2013/06/04/intrebari-si-raspunsuri-frecvente-pe-grupul-de-mamici-alapteaza/

 

5. “Nu scoate copilul din casă până la botez”

Da, pe vremuri când botezul era făcut la puțin timp de la naștere (am auzit chiar și varianta de 7 zile ) era ușor să respecți superstiția asta. Dar sunt persoane care fac botezul după 3 luni, ce se întâmplă atunci? Bebelușului îi face bine aerul curat, mănâncă mai cu poftă, doarme mai bine. De mămica nu mai vorbesc, pentru o lăuză să stea închisă în casă, între 4 pereți e crunt (eu nu am avut încotro, era ianuarie, zăpada până la genunchi și ger). Deci, scoateți copilul afară!

 

6. “Pune bebelușului căciuliță, chiar și în casă, pentru că-i intră frigul prin fontanela”

Personal, nu i-am pus Maiei niciodată căciuliță în casă. În creșterea ei m-am orientat întotdeauna după întrebarea “Mie mi-ar plăcea să…?”. Așadar, având în vedere că nici eu nu stau cu fes în casă, nu i-am pus nici ei. În plus, nici medicii nu recomandă, iar căciuliță după baie nu face decât să păstreze mai multă vreme umezeala aproape de pielea capului. Așadar, aveți grijă după baie la curenții de aer și lăsați copilul în pace.

 

7. “Imbraca copilul gros când îl scoți afara”

Asta, fie vorba între noi, e o mânie a poporului român, să îmbraci copilul cu 10 straturi, să îi pui fular la gură (am auzit chiar și exprimarea “Inchide gura că bate vantul”, spusă unui copil de câțiva anișori de o bunică ultra-grijulie) și căciuliță din septembrie până în mai. Am văzut copii cu geacă (da, geacă de aia de fâs, de toamnă) după o ploaie de vară, când te bucuri că s-a dus canicula și ai câteva ore de răcoare.  Nu o spun eu, o spun specialiștii: copilul în timpul verii se îmbrăca ca și adultul iar în timpul sezonului rece cu un strat în plus. Însă observați și reacțiile copilului, sunt copii cărora le place căldura, și unii cărora le place să aibă ceva mai puține straturi. La fel de periculos ca frigul, poate și mai periculos, e să supraincalzesti bebelușul, deci atenție!

 

8. “Daca sughite sau are mânuțele reci înseamnă că îi e frig”

Bebelușii, în general, au extremitățile mai reci decât restul corpului (la Maia de exemplu tălpile fierbinți sunt semn de febră) dar asta nu înseamnă că le e frig. Pentru a verifica dacă bebelușului îi e întradevăr frig sau nu, verificați temperatura pe piept sau pe spate între omoplați. Dacă e cald, e totul în regulă. Iar sughițul apare din foarte multe cauze, nicidecum că “l-a luat cu frig”, de obicei la bebelușii mici apare după eliminarea aerului după supt.

 

9. “Nu-l obișnui în brațe, dacă e hrănit, schimbat și nu e bolnav, lasă-l în pătuț să se invete”

Aici intrăm deja în altă sferă, aceea a micului șantajist care, la câteva luni (unii mai precoci la câteva săptămâni) știu să manipuleze părinții încât să fie luați în brațe. Și pe această temă există foarte multe articole, unul care îmi place personal foarte mult e acesta http://gangblog.ro/2013/05/18/cuplul-malefic-senvata-inbrate/  care pune foarte frumos problema:

Omul e unul dintre singurele animale care naște pui prematuri. Fiecare dintre noi este prematur, născut cam cu un an înainte de vreme. Unii zic mai puțin (doar trei luni) alții se raportează la momentul în care puiul de om e capabil să meargă pe picioarele sale. Micuțul prematur are nevoie de mamă. Nu se poate deplasa singur, nu se poate distra singur, nu poate sta singur pentru că, în afară de mirosul mamei, bătăile inimii ei, vocea ei, el nu știe mare lucru pe lumea asta. A fost dus 9 luni în burta mamei, legănat de mersul ei și brusc, într-o zi, iese din apă pe uscat, dintr-o lume mică într-una infinită, din întuneric la lumină și trebuie să se adapteze la zgomote noi, lumini noi, oameni mulți, chiar și la forța gravitațională. Voi cum v-ați simți în așa o lume înfricoșătoare? Ați fi în largul vostru? Sau ați căuta singurul element de echilibru, singurul lucru cunoscut – pe MAMA?

 Și mai imaginați-vă și că, în lumea asta mare de tot, voi ați fi paralizați, deci tintuiti la pat. Cei din jurul vostru s-ar mișca, ar alerga, ar dansa, s-ar distra. Iar voi nu v-ați putea ridica din pat. Și ați striga să va ajute cineva, să vă ia de acolo, să vedeți lucruri, să învățați, să fiți parte din viața voastră. Dar n-ar veni nimeni. Sau ar veni mama, dar s-ar uita lung la voi, v-ar ciupi de nas și s-ar vedea de treabă ei. Eu îmi imaginez că trebuie să fie incredibil de frustrant și nu pot să înțeleg cum mamele (ființele astea care ar trebui să-și iubească copiii ca pe ochii din cap) nu se pot pune în botosii celui mic și nu pot empatiza deloc-deloc cu el.

 Așadar, luați-vă copiii în brațe, va veni o vreme când veți vrea voi să o faceți și nu vor mai fi ei de acord

 

10. “Nu-l culca cu tine în pat că nu mai scapi de el. Copilul trebuie să doarmă în pătuțul lui”

Dacă e să ne gândim, bebelușul preistoric dormea alături de părinții lui, nu în peștera de vis a vis. Puii de animal dorm alături de mama lor până când sunt capabili să se descurce singuri. Puii de pasăre, la fel, nu dorm în alt cuib. Atunci cum i-o fi venit omului modern ideea că bebelușul trebuie să doarmă separat de mamă? Pe de o parte, iar dau vina pe filmele americane care distorsionează realitatea. Vă e cunoscută imaginea unor părinți care își pun copilul în pătuț, în camera lui, îl săruta, dau drumul la caruselul muzical și apoi ies din cameră? Iar micuțul adoarme fericit în câteva minute? Ei bine în realitate lucrurile stau totaaaaaal altfel. Beneficiile co-sleeping-ului sunt multe: puiul de om se simte în siguranță, aude respirația și bătăile inimii mamei lui exact ca atunci când era în burtică, pentru mamă este mai ușor să îl hrănească  iar bebelușul doar caută sânul fără a-și întrerupe somnul.  Eu nu am dormit cu Maia de la început, îmi era teamă să nu mă așez cumva pe ea în somn (deși eram conștientă că mă trezeam exact în aceeași poziție în care adormeam ) iar ea, la început, nu reușea să sugă în poziția culcat. Acele prime săptămâni au fost groaznice, eram terminată de oboseală și nu o dată am adormit noaptea cu ea în brațe, alăptând-o.  Desigur, sunt copii care dorm bine-merci în pătuț, dar trebuie să învățam să ne “ascultam” copiii înainte de a ne fixa o ambiție, până la urmă, prostească.

 

       11.“Fa cât mai multă gălăgie când doarme, să se învețe să doarmă cu zgomot”

Celor care dau sfatul ăsta le-aș sugera să încerce să aibă un somn odihnitor în timp ce soțul/soția aspiră în cameră alăturată, vecinul își renovează apartamentul și soacra se uită la televizor în aceeași cameră. E, cum e?  Majoritatea bebelușilor, în primele luni, au un somn superficial, haotic, iar a adăuga zgomotul în ecuație doar de dragul de a-i obișnui într-un anumit fel e pur și simplu … crud. Desigur, sunt copii care dorm în orice condiții, dar dacă îl vezi că se trezește plângând și somnoros și să continui pentru o ambiție, până la urmă, a ta …

 

Și lista ar mai putea continua, acestea sunt cele pe care le-am primit eu cel mai des în sarcină sau când Maia era nou-născut , de obicei fără să cer eu vreun sfat. Culmea, că și acum, la 8 luni, încă mă opresc oameni pe stradă, total necunoscuți, care mă întreabă dacă nu îi e frig și de ce nu îi pun o căciuliță măcar.

Putin despre noi

Blogul Maia creste a luat nastere la ideea sotului meu 🙂 Care satul de faptul ca mereu scriu cate ceva, raspund la vreo intrebare pe facebook, pe forumuri etc mi-a spus intr-o zi “Ma de ce nu iti faci un blog? Macar scrii cu un scop”

Si chiar asa e, uneori am atatea ganduri incat nici nu reusesc sa le ordonez in cap, daramite sa le si rostesc. In plus, imi dau seama din ce in ce mai des ca timpul trece pe langa noi de parca ar fi intarziat la intalnire, ca azi e luni si peste doua zile e sambata, ca acum e iulie si peste cateva zile incepe scoala.

Iar cand esti mamica, zilele seamana atat de tare una cu alta incat te surprinzi uneori intrebandu-te “Oare cand am fost la cumparaturi ultima oara? Sa fi fost saptamana trecuta sau in urma cu 2 saptamani?”

Asa ca am decis sa creez acest blog, poate cand Maia mai creste va vrea sa citeasca ce prostii scria mama-sa pe cand ea avea 8 luni 🙂