Mituri în creșterea și educarea copiilor

Ca viitor părinte, și, mai ales, ca viitoare mamă (nu știu de ce dar tații sunt scoși din ecuație, probabil o reminescență a vremurilor de demult când tata venea acasă de la muncă seara târziu și era un fel de bau-bau, de unde și fraza “Lasa că vezi tu când vine tac-tu acasa”) ești bombardat din toate părțile de informații. Site-urile de profil se întrec în sfaturi privind sarcina, primele luni de viață, acomodarea la gradi și așa mai departe până la copilul ajuns la liceu. Pe de altă parte, vestea unei sarcini, în loc să fie prilej de a felicita viitoarea mămică, declanșează, de obicei din partea rudelor mai în vârstă dar și, culmea, a prietenelor fără copii, o reacție constând în istorisirea propriei experiențe, sau dacă aceasta nu există, a experienței unei cunoștințe,  urmată de o serie de “asa nu” și finalizată cu un apocaliptic  “O să vezi tu”.

Există foarte multe articole pe tema acestor mituri, așa că voi vorbi strict din punctul meu de vedere și despre ceea ce m-am confruntat eu în cele nouă luni de sarcină și după.

 

1. “Esti gravidă, trebuie să mănânci pentru doi”

Întradevăr, alimentația femeii gravide trebuie să fie ușor hipercalorica, însă sintagma ”pentru doi” e de-a dreptul penibilă și nu vă va face decât să ieșiți din sarcină cu multe kilograme în plus, care vă vor limita mișcările și vor face acomodarea cu noul membru al familiei și mai grea. Așadar, consumați multe fructe, legume, proteine de calitate, uleiuri sănătoase, punând accentul mai degrabă pe calitate decât pe cantitate.

 

2. “Esti slabă/minionă, sigur nu vei reuși să naști natural”

Acestea sunt mituri, de obicei inventate de medicii ginecologi, pentru a speria pacientele și a le convinge să accepte operația cezariană. Așadar, șoldurile înguste, înălțimea, eventualele probleme de vedere NU reprezintă cauze de a recurge la cezariană.

 

3. “Nasterea e dureroasă, ai să vezi ce-ai să te chinui”

Procesul nașterii este unul cât se poate de natural dacă este lăsat să decurgă fără a se interveni prea mult. Imaginea oferită în filme cu o femeie care intră în panică la prima contracție și începe să caute disperată un taxi și care mai apoi urlă din toți rărunchii în timp de o armată de persoane îi spun celebrul “Push push” influențează foarte mult percepția asupra la ce ar trebui să reprezinte și cum ar trebui să decurgă o naștere. În timpul travaliului se secretă un hormon numit oxitocină, hormonul dragostei, un fel de anestezic natural care ajută femeia, viitoarea mamă, să se conecteze cu bebelușul din pântec și să gestioneze mai cu ușurință travaliul. În momentul în care se intervine asupra acestui proces, secreția de oxitocină este inhibata și înlocuită de adrenalină, hormonul fricii, hormon ce, la strămoșii noștri, era foarte folositor, punând pauză nașterii până când pericolul era îndepărtat (vorbim aici de un pericol real, gen un T-rex la ușa peșterii, da?). Ei bine, reflexul ăsta a rămas și în zilele noastre, așa că atunci când femeia  se simte cumva “amenintata” travaliul ei tinde să încetinească sau chiar să se oprească de tot. Toate manevrele invazive ulterioare acestei secreții de adrenalină nu fac decât să înrăutățească lucrurile și să sporească durerea femeii în travaliu. Aceste este motivul pentru care majoritatea femeilor privesc nașterea ca pe o experiență dureroasă, traumatizantă chiar. Mai multe pe acest subiect puteți găsi în cartea HypnoBirthing – Metoda Mongan pentru o naștere naturală mai ușoară, cu blândețe și calm http://www.bbmic.ro/index.php?route=product/product&path=20_60&product_id=662

4.  Mituri despre alăptare

Aceste mituri sunt atât de numeroase încât nici nu mă mai apuc și nici nu cred că aș reuși să le enumăr pe toate. Curios e faptul că toată lumea are ceva de spus pe acest subiect. Există chiar și o vorba “Romanul e specialist la fotbal, politică și alaptare”

Cele mai întâlnite mituri sunt: bebe plânge la sân deci nu se sătura/laptele nu e bun, bebe nu ia în greutate (după standardele medicilor de obicei) deci nu ai laptele destul de gras, trebuie să îi faci program de supt ptr că laptele proaspăt se amestecă cu cel digerat și îi provoacă colici, dacă la muls nu iese mult lapte înseamnă că nici bebe nu primește destul, ai sânii mici/mameloane neformate, deci nu vei putea alăpta, nu ai voie fructe proaspete/legume proaspete cât timp alăptezi etc etc etc. Vă sună cunoscut? Un articol foarte bun care răspunde multor întrebări este acesta http://alapteaza.wordpress.com/2013/06/04/intrebari-si-raspunsuri-frecvente-pe-grupul-de-mamici-alapteaza/

 

5. “Nu scoate copilul din casă până la botez”

Da, pe vremuri când botezul era făcut la puțin timp de la naștere (am auzit chiar și varianta de 7 zile ) era ușor să respecți superstiția asta. Dar sunt persoane care fac botezul după 3 luni, ce se întâmplă atunci? Bebelușului îi face bine aerul curat, mănâncă mai cu poftă, doarme mai bine. De mămica nu mai vorbesc, pentru o lăuză să stea închisă în casă, între 4 pereți e crunt (eu nu am avut încotro, era ianuarie, zăpada până la genunchi și ger). Deci, scoateți copilul afară!

 

6. “Pune bebelușului căciuliță, chiar și în casă, pentru că-i intră frigul prin fontanela”

Personal, nu i-am pus Maiei niciodată căciuliță în casă. În creșterea ei m-am orientat întotdeauna după întrebarea “Mie mi-ar plăcea să…?”. Așadar, având în vedere că nici eu nu stau cu fes în casă, nu i-am pus nici ei. În plus, nici medicii nu recomandă, iar căciuliță după baie nu face decât să păstreze mai multă vreme umezeala aproape de pielea capului. Așadar, aveți grijă după baie la curenții de aer și lăsați copilul în pace.

 

7. “Imbraca copilul gros când îl scoți afara”

Asta, fie vorba între noi, e o mânie a poporului român, să îmbraci copilul cu 10 straturi, să îi pui fular la gură (am auzit chiar și exprimarea “Inchide gura că bate vantul”, spusă unui copil de câțiva anișori de o bunică ultra-grijulie) și căciuliță din septembrie până în mai. Am văzut copii cu geacă (da, geacă de aia de fâs, de toamnă) după o ploaie de vară, când te bucuri că s-a dus canicula și ai câteva ore de răcoare.  Nu o spun eu, o spun specialiștii: copilul în timpul verii se îmbrăca ca și adultul iar în timpul sezonului rece cu un strat în plus. Însă observați și reacțiile copilului, sunt copii cărora le place căldura, și unii cărora le place să aibă ceva mai puține straturi. La fel de periculos ca frigul, poate și mai periculos, e să supraincalzesti bebelușul, deci atenție!

 

8. “Daca sughite sau are mânuțele reci înseamnă că îi e frig”

Bebelușii, în general, au extremitățile mai reci decât restul corpului (la Maia de exemplu tălpile fierbinți sunt semn de febră) dar asta nu înseamnă că le e frig. Pentru a verifica dacă bebelușului îi e întradevăr frig sau nu, verificați temperatura pe piept sau pe spate între omoplați. Dacă e cald, e totul în regulă. Iar sughițul apare din foarte multe cauze, nicidecum că “l-a luat cu frig”, de obicei la bebelușii mici apare după eliminarea aerului după supt.

 

9. “Nu-l obișnui în brațe, dacă e hrănit, schimbat și nu e bolnav, lasă-l în pătuț să se invete”

Aici intrăm deja în altă sferă, aceea a micului șantajist care, la câteva luni (unii mai precoci la câteva săptămâni) știu să manipuleze părinții încât să fie luați în brațe. Și pe această temă există foarte multe articole, unul care îmi place personal foarte mult e acesta http://gangblog.ro/2013/05/18/cuplul-malefic-senvata-inbrate/  care pune foarte frumos problema:

Omul e unul dintre singurele animale care naște pui prematuri. Fiecare dintre noi este prematur, născut cam cu un an înainte de vreme. Unii zic mai puțin (doar trei luni) alții se raportează la momentul în care puiul de om e capabil să meargă pe picioarele sale. Micuțul prematur are nevoie de mamă. Nu se poate deplasa singur, nu se poate distra singur, nu poate sta singur pentru că, în afară de mirosul mamei, bătăile inimii ei, vocea ei, el nu știe mare lucru pe lumea asta. A fost dus 9 luni în burta mamei, legănat de mersul ei și brusc, într-o zi, iese din apă pe uscat, dintr-o lume mică într-una infinită, din întuneric la lumină și trebuie să se adapteze la zgomote noi, lumini noi, oameni mulți, chiar și la forța gravitațională. Voi cum v-ați simți în așa o lume înfricoșătoare? Ați fi în largul vostru? Sau ați căuta singurul element de echilibru, singurul lucru cunoscut – pe MAMA?

 Și mai imaginați-vă și că, în lumea asta mare de tot, voi ați fi paralizați, deci tintuiti la pat. Cei din jurul vostru s-ar mișca, ar alerga, ar dansa, s-ar distra. Iar voi nu v-ați putea ridica din pat. Și ați striga să va ajute cineva, să vă ia de acolo, să vedeți lucruri, să învățați, să fiți parte din viața voastră. Dar n-ar veni nimeni. Sau ar veni mama, dar s-ar uita lung la voi, v-ar ciupi de nas și s-ar vedea de treabă ei. Eu îmi imaginez că trebuie să fie incredibil de frustrant și nu pot să înțeleg cum mamele (ființele astea care ar trebui să-și iubească copiii ca pe ochii din cap) nu se pot pune în botosii celui mic și nu pot empatiza deloc-deloc cu el.

 Așadar, luați-vă copiii în brațe, va veni o vreme când veți vrea voi să o faceți și nu vor mai fi ei de acord

 

10. “Nu-l culca cu tine în pat că nu mai scapi de el. Copilul trebuie să doarmă în pătuțul lui”

Dacă e să ne gândim, bebelușul preistoric dormea alături de părinții lui, nu în peștera de vis a vis. Puii de animal dorm alături de mama lor până când sunt capabili să se descurce singuri. Puii de pasăre, la fel, nu dorm în alt cuib. Atunci cum i-o fi venit omului modern ideea că bebelușul trebuie să doarmă separat de mamă? Pe de o parte, iar dau vina pe filmele americane care distorsionează realitatea. Vă e cunoscută imaginea unor părinți care își pun copilul în pătuț, în camera lui, îl săruta, dau drumul la caruselul muzical și apoi ies din cameră? Iar micuțul adoarme fericit în câteva minute? Ei bine în realitate lucrurile stau totaaaaaal altfel. Beneficiile co-sleeping-ului sunt multe: puiul de om se simte în siguranță, aude respirația și bătăile inimii mamei lui exact ca atunci când era în burtică, pentru mamă este mai ușor să îl hrănească  iar bebelușul doar caută sânul fără a-și întrerupe somnul.  Eu nu am dormit cu Maia de la început, îmi era teamă să nu mă așez cumva pe ea în somn (deși eram conștientă că mă trezeam exact în aceeași poziție în care adormeam ) iar ea, la început, nu reușea să sugă în poziția culcat. Acele prime săptămâni au fost groaznice, eram terminată de oboseală și nu o dată am adormit noaptea cu ea în brațe, alăptând-o.  Desigur, sunt copii care dorm bine-merci în pătuț, dar trebuie să învățam să ne “ascultam” copiii înainte de a ne fixa o ambiție, până la urmă, prostească.

 

       11.“Fa cât mai multă gălăgie când doarme, să se învețe să doarmă cu zgomot”

Celor care dau sfatul ăsta le-aș sugera să încerce să aibă un somn odihnitor în timp ce soțul/soția aspiră în cameră alăturată, vecinul își renovează apartamentul și soacra se uită la televizor în aceeași cameră. E, cum e?  Majoritatea bebelușilor, în primele luni, au un somn superficial, haotic, iar a adăuga zgomotul în ecuație doar de dragul de a-i obișnui într-un anumit fel e pur și simplu … crud. Desigur, sunt copii care dorm în orice condiții, dar dacă îl vezi că se trezește plângând și somnoros și să continui pentru o ambiție, până la urmă, a ta …

 

Și lista ar mai putea continua, acestea sunt cele pe care le-am primit eu cel mai des în sarcină sau când Maia era nou-născut , de obicei fără să cer eu vreun sfat. Culmea, că și acum, la 8 luni, încă mă opresc oameni pe stradă, total necunoscuți, care mă întreabă dacă nu îi e frig și de ce nu îi pun o căciuliță măcar.